Acum citesc American Gods, Neil Gaiman. Frumoasa, o recomand. E o carte buna si, fara sa vreau, ma gandesc ca tipul l-a citit putin pe Eliade. Si (mai degraba) pe Vonegut, si poate pe Herman Hesse. Nu seamana, dar am un sentiment similar citindu-i.
Dupa ce termin ma intorc la Terry Pratchett, via Good Omens, care e scrisa de T.P. cu N.G. Adica un frumos do-mi-no.
I'm in the postcrossing's Romanian top 10. Still like it a lot after 5 months or so, I probably need something this steady in my life... So it is not about the top, but still, feels nice. It basically is about the pretty pictures i receive, the lovely/ funny backside texts i get, about finding nice postcards to send. Happy postcrossing to me!
(Why I am writing in English it is, and will remain forever, a mystery.)
Am primit o vedere frumoasa din Thailanda. Destinatarul imi spune ca a fost, pe cand avea 22 de ani, calugar. Pentru 6 luni de zile. Traditia thailandeza spune ca orice barbat trebuie sa fie, o data in viata sa, calugar.
Foarte frumos.
Desi sunt tentata, nu voi comenta asta in raport cu obligatia / traditia europeana de a fi militar.
Ci voi pune povestea alaturi de o chestie dintr-un articol prostut de self-help care mi-a ramas in minte (putin modificata, recunosc): programeaza-ti o ora pe saptamana pentru a te gandi la nemurirea sufletului...
Copilul meu se joaca in parc in nisip, la locul de joaca pentru copii. La locul de joaca pentru copii vin multi copii, cu parintii / bunicii lor care fumeaza. Vineri, timp de 2 ore, cat am stat la joaca, am rugat cinci (5) astfel de persoane sa-si ia mucurile de pe jos si sa le duca la cos. Toti s-au executat mormaind si cu ochii in pamant.
Cu toate astea, Lucretia se joaca in nisip cu mucuri de tigara, pungi de snakcsuri si caca de caine.
Ce sa fac?
1. Sa ma retrag: Sa plec intr-o tara in care locurile de joaca sunt mai curate si parcurile muuult mai multe. Olanda e asa.
2. Sa ma izolez: Sa ma mut la curte si sa imi fac propriul meu nisipar.
3. Sa fac campanie: politia comunitara, sanepid, ong-uri. Nu mai pot, lipsa de rezultate ma darama complet si mi s-a terminat energia rezervata chestiunilor sociale. Impuscati-ma, nu mai vreau sa ma cert sau sa imping oamenii sa isi faca treaba impotriva vointei lor.
Ce sa fac?
UPDATE
Am intrebat la Politia comunitara ce ma sfatuiesc ei sa fac. S-au uitat la mine ca la farfurii zburatoare. Deci, revin, nu pot face nimic. In momentul in care esti nemultumit de un serviciu, o situatie, etc, ai doua variante: voice sau exit. Se pare ca totul ma indeamna spre exit.
Mama trebuia sa fie la dentist, la Lizeanu, azi la ora 10. Fiindca ploua, a luat masina. A plecat la 8.45 de pe Soseaua Pantelimon, cam din dreptul Spitalului Sf. omonim. La 10.20 era la Dimitrov. A sunat la dentist, s-a re-programat peste doua zile si s-a gandit ca daca tot n-are treaba, sa duca masina acasa. A ajuns inapoi la ora 12. Un taximetrist a ras 5 minute cand i-am povestit.
Deci, da? Uite rezultatele, va recomand cu caldura testul:
Your results:
You are Wonder Woman
| You are a beautiful princess with great strength of character.  |
In spatele blocului meu se construieste un bloc. Acum o luna ii compatimeam pe vecinii de la doua blocuri mai incolo, care avusesera "toata viata" un teren rascolit in fata (pentru care noi, cartierul, aveam sperante de parculet pentru copii), fiindca peste noapte a inceput sa se construiasca un P+9 la 5 metri de ferestrele lor. Na, ca acum avem si noi santierul nostru personalizat. Deocamdata nu au inceput sa sape, doar au taiat salcia (se pozau ulterior pe 'cadavrul' sau) si au facut o cosmelie pentru muncitori. Si au imprejmuit terenul. Fac poze de cateva ori pe saptamana, de la geam. Le voi posta si pe blog. Iar copilul meu are sansa de a invata 'pe viu' care sunt lucrarile importante in constructia unei case.
Desteptul de Ontanu se vrea reales. Dupa ce ne-a impanzit cartierul nostru linistit, de blocuri de 10 etaje, cu alte blocuri. E, de la noi nu mai pupa. Pe cuvant ca o votez si pe madam Boagiu daca e la o adica.
'de ce' este cea mai grea intrebare, cu cel mai simplu raspuns: 'ca sa'ntrebe prostii'
vineri am patit ceva: m-am aflat in situatia in care nu am gasit nici un plan la indemana pentru daydreaming. Ma gandeam ce-as face daca mi-as permite o ora, jumatate de zi sau doua zile de "stat degeaba". Si nu mi-am gasit nici un carlig, nimic. Sa ma plimb prin Lisboa sa ma uit la rau si la Botero pe ploaie? Sa stau in pat o zi intreaga citind? Sa merg la muzeu? Sa ma dau cu masina pana la munte (eu doar uitandu-ma pe geam si alegand muzica, bineinteles)? Shopping? Sa merg sa mananc ceva bun intr-un loc frumos? Sa merg la piata sa mananc heringi? Sa ma intalnesc cu prietenii mei? Sa dorm?
Nimic. M-am cam nelinistit. Sfatul pe care l-am primit a fost sa incep prin a dormi, cu promisiunea ca imi voi recapata capacitatea de ma entuziasma odata odihnita.
Azi am fost foarte tentata sa pun mana pe un calendar si pe internet si sa planific alte excursii neverosimile, vacante care nu se vor intampla anul asta. Pesemne ca incepe deja sa-mi treaca, dar maine e luni, the end of all time-out things. Hopa sus, la razboi.
Singurul cuvant format din trei silabe pe care Lucretia il poate [kinda'] spune deocamdata este "papanasi". Ea zice pa-pa-pani. In rest numai cuvinte formate din cel mult doua silabe - sau cuvinte mai lungi pe care le porecleste, prescurteaza etc.
Eu sunt Muna, Ovidiu este Odu. Adina este Dadi. Calin este Căcă. Bebe este Tutru. Si asa mai departe...
Am fost ieri la prima petrecere de fetite (toate mai mari cu cel putin juma' de an), la ziua Zincăi. Lucretia s+a distrat foarte bine, a incasat o palma, a fost imbrancita de-a cazut in fund si aproape stransa de gat (stiti schema aia din filmele cu batai, in care unul este prins de la spate cu bratul agresorului trecut pe sub barbie si apoi ii este rupt gatul? - cam asa a fost). Oricum, toata lumea s-a distrat de minune, Lucretia mai vrea la petreceri cu fetite si poate data viitoare invata macar sa se fereasca.
Oamenii au inceput sa isi dea seama. Ma bucur, e bine.
http://cakeinmyear.nodomain.ro/pentru-bukale-cu-dragoste/
http://0aie.blogspot.com/2007/09/azi-se-implinesc-548-de-ani-de-la-prima.html
Cautati si trimiteti-mi, ma intereseaza.
Mie nu-mi place orasul Pitesti (cred ca ma repet, dar contextul o cere). In principal pentru ca nu are scara potrivita unui oras, este un sat peste care a fost fortat un centru comunist cu macdonalds. Curtea de Arges si Campulungul imi plac.
Oricum, eram acum multi ani cu treaba la Pitesti si intretineam o conversatie de pamplezir cu doua doamne cu coc. La "cum iti place la noi, la Pitesti?" am raspuns cu toata politetea de care ma simteam in stare la ora aia (muuulta, era cu ani in urma), spunand ca centrul e nou si aerisit, ca e placuta fantana din piata primariei. Iar cucoanele nici nu au clipit si mi-au spus ca Bucurestiul e groaznic, murdar si ca mereu le doare capul cand stau o zi cu treaba.
Da' nu mai veniti, frate, daca va pute. Stati voi linistiti unde va place, ca sa nu mai aveti motiv sa ne ponegriti orasul. Care nu se sinchiseste de voi, incetilor!
Am trecut saptamana asta cu autobuzul (parca 386?) prin Piata Arsenalului. Si, remarcand lucrul asta, m-am intristat. Din cauza numelui asta frumos suprapus peste nimicul care se afla acolo in realitate. Nu este o piata, ci probabil acolo a fost o piata. Este acum o intersectie anonima, cu blocuri urate, cu magazine urate la parter si cu Mariott, care si el este urat, sa recunoastem. Iar "Arsenalului"... Pe langa faptul ca are o rezonanta pariziana minunata, duce cu gandul la dealul Arsenalului. Un deal este un eveniment fericit intr-un oras (ca si un rau, de altfel). In Bucuresti nu mai este cazul, toata zona asta de care va vorbesc a fost rasa de pe fata pamantului. Acum e o intersectie inconjurata de blocuri sinistre. Porcarie!
Astfel de zone sunt copiii monstruosi ai boierului, cei ce apar (hidrocefali, cu doua capete etc), tanjind un pic de interactiune sociala (prietenie!), pe langa gardurile domeniului. Nu este vina lor, dar animalul din noi se sperie si refuza orice e anormal (hm, statistic frecvent). Din fericire, peste acest reflex atavic reusim sa trecem din ce in ce mai frecvent, ca indivizi si ca societate. Din nefericire, cand vine vorba de gestionarea relatiei noastre cu mediul, majoritatea covarsitoare si-a pierdut / uitat reflexele de aparare fata de dis-armonie. Pentru ca omul actioneaza asupra mediului si apoi mediul actioneaza asupra omului. Iar mediul fizic are o importanta foarte mare in alcatuirea reflexiei personale a mediului inconjurator (parca 90% din informatiile pe care le procesam sunt vizuale, nu?).
Blocurile care zac acum in Uranus si in zona nu merita indurare, ele strica vietile multor oameni care le vad zi de zi. Nu merita "infrumusetari", nu merita interventii minore de ameliorare a spatiului public (care nu exista ca atare, are doar atribute functionale). Le-as darama si as face case mici si placute pentru toti ce locuiesc acolo. O arhitecta desteapta a demonstrat mai demult ca terenul este ocupat cu aproximativ aceeasi eficienta cu blocuri de locuinte de 10 etaje sau cu LOW RISE HIGH DENSITY. Asa ca fizic se poate. Juridic si operational este foarte complicat - nu imposibil. Dar nimeni nu se va ocupa de asta vreodata - during my lifetime. Pentru ca problema care se cere rezolvata in zona tine de identitate si imagine. Lucruri care - pe buna dreptate - se afla la fundul sacului cu probleme ale orasului. In plus, cred ca nu ar trebui facut nimic acolo pana cand zona nu va cadea total, imobiliar vorbind. Pentru ca asta ar insemna ca piata si-a insusit informatia ca zona 'sucks'. In acel moment, blocurile se vor cumpara pe nimic, vor fi daramate si se va construi ceva mai frumos. Asta se va intampla in anul 2200, daca lucrurile merg in ritmul actual. Si nu e nici o picatura de sarcasm aici.
Cu toate astea, eu cred ca te poti imbolnavi daca stai intr-un loc urat. Te poti vindeca doar cu doze serioase de oras frumos, ca la Icoanei si pe Dacia, langa Cismigiu, in Cotroceni, la sosea etc.
Prin blogurile pe care le citesc din cand in cand s-a raspandit revenirea dupa o oarece pauza, cu promisiuni pentru viitor (Oaie, Innoza) sau anunturi de prelungire a pauzei (Oana Dobre, Cakeinmyear, j.e.g.).
In acest frumos buchet ma inscriu si eu, care sunt plecata (de langa blog) cu treaba. [Imi] promiteam, cand am facut blogul, ca va fi plicticos doar pana cand ma apuc sa fac ceva interesant. Acum fac trei sau chiar patru lucruri deodata (businesswise), toate interesante, si nu mai am timp de povestit pe blog. Oricum, va asigur ca imi scriu posturi in minte in continuare, mai ales cand calatoresc prin Bucuresti. Dar asta ma ajuta pe mine, nu blogul.
Vreau sa povestesc ce fac. Si am sa incep de saptamana care vine. A bientot!
Lucretia face poezii. Aseara a inceput-o pe a doua. Intrucat stie doar putine cuvinte, importante sunt ritmul si masura. Rima nu o preocupa in momentul de fata.
Prima poezie (veche deja de o luna - doua):
mama-mama
tata-tata
[Lucretia]-[Lucretia]
mama-mama
tata-tata
[Lucretia]-[Lucretia]
A doua poezie (de aseara):
lala-mama
lala-tata
lala-[dana]
lala-buni
lala-[vali]
lala-[Lucretia]
later edit:
A mai facut o poezie, cu: pipi-mama, pipi-[Lucretia], pipi-tata etc. Hm.
