isteria salvarii

Acum cateva zile a tipat la mine o angajata de la ambulanta pentru ca am sunat la 112 sa spun ca e un homeless cazut in fata blocului. Era un om cazut, l-am intrebat daca se simte rau, a mormait. Nu pot lua acasa la mine straini necajiti, dar am sunat la 112 in ideea ca vine politia comunitara, il duce la un adapost sau la spital, dupa caz. Centralista de la 112 mi-a zis ca e pe-semne un caz social si ca sa-i zic sa mearga la primaria de sector. Asta pe 1 decembrie la ora 8 seara, la fix 1 grad celsius, informatii evidente pe care le-am indicat si centralistei. Dupa ce am incheiat aceasta discutie absurda, purtata totusi in termeni civilizati, am primit un telefon isteric de la o angajata a ambulantei, care mi-a tipat faptul ca din cauza ca chem eu salvarea la toti betivii, ei nu mai pot ajunge la membrii familiei mele cand acestia au probleme. Nu a inteles ca: eu nu am chemat salvarea, omul respectiv se poate sa nu fi fost beat, ei trebuie sa faca tot ce pot pentru a oferi ajutor de urgenta oricarui om din tara asta pentru ca asta e legea.
Sa le dea ceai de tei si sa-i trimita periodic la bai, sa se recupereze nervos eu zic.

great speeches

unul dintre lucrurile care imi fac placere intotdeauna sunt discursurile inspirate. am mai adaugat unul pe lista mea - l-am auzit dimineata la Guerilla.
primul pas al unui discurs bun, baza piramidei, este sa te faci inteles de audienta. al doilea, sa transmiti emotia ta. al treilea, sa le creezi propria emotie. mare dar sa reusesti sa ridici oamenii in picioare.
iata:

by placing colored felt-tip pens in the pockets of the dress its appearance changes over time.
within an hour - to one and a half hours the colored ink bleeds into the fabric and creates a one-off design
for each occasion. the owner can then clean the dress and color it in a different way for each time they wear it.

foarte dragut. de aici.
comentatorii spun ca renewable are sens ca eco-friendly, iar rochia nu e chiar green, cu toate cariocile pe care le consuma. invidiosi!

lista

ficatei
pipote
1 pui
cereale cu biscuiti millupa
carnita fete
danonino
almette
iaurt budinca
legume pentru fete
rosii
apa
2 varza
oua 10
cascaval
salam
biscuiti

grown-up week

Stiu un om care zice, pentru a descrie o zona plina de cazinouri, restaurante, bowling&snooker si alte distractii asemenea, "adult entertainment area". Deodata vezi roz/rosu si negru, dantele si plase, accesorii cu pene....

Oricum, eu vreau sa zic doua vorbe despre grown-up week si nu despre adult week...

Duminica: ne-am plimbat prin Brasov cu Anca, Adi, iulia, Mihai si Mihaela. Si Linda, catelul.
Luni: am mancat seara cu Cristina si Oaie la Harbour. Totul merge bine.
Marti: am baut limonada cu Kiki la Dada, ne-a plouat nitel dar nu conteaza.
Miercuri: ne-a dus Razvan la teatru la Green Hours si apoi intr-un club in Muzeul de Geologie, unde-am cunoscut-o si pe Oana.
Joi: am mancat la Trattoria cu Mirela si Patrick.
Vineri vreau sa plecam la munte, sa vedem fetita.

Am vorbit despre vacante, despre joburi, despre teatru, despre scenografie, despre ecologie, despre fotbalisti si sotiile lor, despre case, despre poze si concursuri de gatit. Si despre cum e viata cu copii. Si am fost invitati la nunta.

Este foarte bine si frumos sa traiesti in bucuresti in conditiile astea. In viata mea adevarata insa, cea din afara grown-up week, este foarte rau. Fiindca e praf, mizerie, oameni rai si murdari, parc cu chistoace, leagane putine, santiere mai multe decat putem inghiti/respira/auzi.

Saptamana viitoare vreau sa reparam ce am stricat saptamana asta: sa dorm cat imi trebuie, sa repar dulapul de pantofi si sa fac alte chestii casnice imposibile in compania domnisoarei Lucretia. Au revoir.

carti

Acum citesc American Gods, Neil Gaiman. Frumoasa, o recomand. E o carte buna si, fara sa vreau, ma gandesc ca tipul l-a citit putin pe Eliade. Si (mai degraba) pe Vonegut, si poate pe Herman Hesse. Nu seamana, dar am un sentiment similar citindu-i.
Dupa ce termin ma intorc la Terry Pratchett, via Good Omens, care e scrisa de T.P. cu N.G. Adica un frumos do-mi-no.

bubbles

I'm in the postcrossing's Romanian top 10. Still like it a lot after 5 months or so, I probably need something this steady in my life... So it is not about the top, but still, feels nice. It basically is about the pretty pictures i receive, the lovely/ funny backside texts i get, about finding nice postcards to send. Happy postcrossing to me!
(Why I am writing in English it is, and will remain forever, a mystery.)

thai

Am primit o vedere frumoasa din Thailanda. Destinatarul imi spune ca a fost, pe cand avea 22 de ani, calugar. Pentru 6 luni de zile. Traditia thailandeza spune ca orice barbat trebuie sa fie, o data in viata sa, calugar.
Foarte frumos.
Desi sunt tentata, nu voi comenta asta in raport cu obligatia / traditia europeana de a fi militar.
Ci voi pune povestea alaturi de o chestie dintr-un articol prostut de self-help care mi-a ramas in minte (putin modificata, recunosc): programeaza-ti o ora pe saptamana pentru a te gandi la nemurirea sufletului...

parc

Copilul meu se joaca in parc in nisip, la locul de joaca pentru copii. La locul de joaca pentru copii vin multi copii, cu parintii / bunicii lor care fumeaza. Vineri, timp de 2 ore, cat am stat la joaca, am rugat cinci (5) astfel de persoane sa-si ia mucurile de pe jos si sa le duca la cos. Toti s-au executat mormaind si cu ochii in pamant.
Cu toate astea, Lucretia se joaca in nisip cu mucuri de tigara, pungi de snakcsuri si caca de caine.
Ce sa fac?
1. Sa ma retrag: Sa plec intr-o tara in care locurile de joaca sunt mai curate si parcurile muuult mai multe. Olanda e asa.
2. Sa ma izolez: Sa ma mut la curte si sa imi fac propriul meu nisipar.
3. Sa fac campanie: politia comunitara, sanepid, ong-uri. Nu mai pot, lipsa de rezultate ma darama complet si mi s-a terminat energia rezervata chestiunilor sociale. Impuscati-ma, nu mai vreau sa ma cert sau sa imping oamenii sa isi faca treaba impotriva vointei lor.

Ce sa fac?

UPDATE
Am intrebat la Politia comunitara ce ma sfatuiesc ei sa fac. S-au uitat la mine ca la farfurii zburatoare. Deci, revin, nu pot face nimic. In momentul in care esti nemultumit de un serviciu, o situatie, etc, ai doua variante: voice sau exit. Se pare ca totul ma indeamna spre exit.

serenity now

Mama trebuia sa fie la dentist, la Lizeanu, azi la ora 10. Fiindca ploua, a luat masina. A plecat la 8.45 de pe Soseaua Pantelimon, cam din dreptul Spitalului Sf. omonim. La 10.20 era la Dimitrov. A sunat la dentist, s-a re-programat peste doua zile si s-a gandit ca daca tot n-are treaba, sa duca masina acasa. A ajuns inapoi la ora 12. Un taximetrist a ras 5 minute cand i-am povestit.

I am Wonder Woman

Deci, da? Uite rezultatele, va recomand cu caldura testul:

Your results:
You are Wonder Woman

Wonder Woman 74% Iron Man 65% Superman 65% Catwoman 55% The Flash 50% Supergirl 49% Spider-Man 45% Robin 42% Batman 35% Green Lantern 30% Hulk 20%

You are a beautiful princess with great strength of character.

Click here to take the Superhero Personality Quiz

D+P+3E

In spatele blocului meu se construieste un bloc. Acum o luna ii compatimeam pe vecinii de la doua blocuri mai incolo, care avusesera "toata viata" un teren rascolit in fata (pentru care noi, cartierul, aveam sperante de parculet pentru copii), fiindca peste noapte a inceput sa se construiasca un P+9 la 5 metri de ferestrele lor. Na, ca acum avem si noi santierul nostru personalizat. Deocamdata nu au inceput sa sape, doar au taiat salcia (se pozau ulterior pe 'cadavrul' sau) si au facut o cosmelie pentru muncitori. Si au imprejmuit terenul. Fac poze de cateva ori pe saptamana, de la geam. Le voi posta si pe blog. Iar copilul meu are sansa de a invata 'pe viu' care sunt lucrarile importante in constructia unei case.

Desteptul de Ontanu se vrea reales. Dupa ce ne-a impanzit cartierul nostru linistit, de blocuri de 10 etaje, cu alte blocuri. E, de la noi nu mai pupa. Pe cuvant ca o votez si pe madam Boagiu daca e la o adica.

no subject in particular

'de ce' este cea mai grea intrebare, cu cel mai simplu raspuns: 'ca sa'ntrebe prostii'

vineri

vineri am patit ceva: m-am aflat in situatia in care nu am gasit nici un plan la indemana pentru daydreaming. Ma gandeam ce-as face daca mi-as permite o ora, jumatate de zi sau doua zile de "stat degeaba". Si nu mi-am gasit nici un carlig, nimic. Sa ma plimb prin Lisboa sa ma uit la rau si la Botero pe ploaie? Sa stau in pat o zi intreaga citind? Sa merg la muzeu? Sa ma dau cu masina pana la munte (eu doar uitandu-ma pe geam si alegand muzica, bineinteles)? Shopping? Sa merg sa mananc ceva bun intr-un loc frumos? Sa merg la piata sa mananc heringi? Sa ma intalnesc cu prietenii mei? Sa dorm?
Nimic. M-am cam nelinistit. Sfatul pe care l-am primit a fost sa incep prin a dormi, cu promisiunea ca imi voi recapata capacitatea de ma entuziasma odata odihnita.

Azi am fost foarte tentata sa pun mana pe un calendar si pe internet si sa planific alte excursii neverosimile, vacante care nu se vor intampla anul asta. Pesemne ca incepe deja sa-mi treaca, dar maine e luni, the end of all time-out things. Hopa sus, la razboi.

ninja

Singurul cuvant format din trei silabe pe care Lucretia il poate [kinda'] spune deocamdata este "papanasi". Ea zice pa-pa-pani. In rest numai cuvinte formate din cel mult doua silabe - sau cuvinte mai lungi pe care le porecleste, prescurteaza etc.
Eu sunt Muna, Ovidiu este Odu. Adina este Dadi. Calin este Căcă. Bebe este Tutru. Si asa mai departe...
Am fost ieri la prima petrecere de fetite (toate mai mari cu cel putin juma' de an), la ziua Zincăi. Lucretia s+a distrat foarte bine, a incasat o palma, a fost imbrancita de-a cazut in fund si aproape stransa de gat (stiti schema aia din filmele cu batai, in care unul este prins de la spate cu bratul agresorului trecut pe sub barbie si apoi ii este rupt gatul? - cam asa a fost). Oricum, toata lumea s-a distrat de minune, Lucretia mai vrea la petreceri cu fetite si poate data viitoare invata macar sa se fereasca.

un moment, va rog

Trei minute ca sa vedeti filmul. Si 1 ora in 29 martie, de la 8 seara.
Multumesc.

Bucuresti

Oamenii au inceput sa isi dea seama. Ma bucur, e bine.
http://cakeinmyear.nodomain.ro/pentru-bukale-cu-dragoste/
http://0aie.blogspot.com/2007/09/azi-se-implinesc-548-de-ani-de-la-prima.html
Cautati si trimiteti-mi, ma intereseaza.

Mie nu-mi place orasul Pitesti (cred ca ma repet, dar contextul o cere). In principal pentru ca nu are scara potrivita unui oras, este un sat peste care a fost fortat un centru comunist cu macdonalds. Curtea de Arges si Campulungul imi plac.
Oricum, eram acum multi ani cu treaba la Pitesti si intretineam o conversatie de pamplezir cu doua doamne cu coc. La "cum iti place la noi, la Pitesti?" am raspuns cu toata politetea de care ma simteam in stare la ora aia (muuulta, era cu ani in urma), spunand ca centrul e nou si aerisit, ca e placuta fantana din piata primariei. Iar cucoanele nici nu au clipit si mi-au spus ca Bucurestiul e groaznic, murdar si ca mereu le doare capul cand stau o zi cu treaba.
Da' nu mai veniti, frate, daca va pute. Stati voi linistiti unde va place, ca sa nu mai aveti motiv sa ne ponegriti orasul. Care nu se sinchiseste de voi, incetilor!

What's in a name?

Am trecut saptamana asta cu autobuzul (parca 386?) prin Piata Arsenalului. Si, remarcand lucrul asta, m-am intristat. Din cauza numelui asta frumos suprapus peste nimicul care se afla acolo in realitate. Nu este o piata, ci probabil acolo a fost o piata. Este acum o intersectie anonima, cu blocuri urate, cu magazine urate la parter si cu Mariott, care si el este urat, sa recunoastem. Iar "Arsenalului"... Pe langa faptul ca are o rezonanta pariziana minunata, duce cu gandul la dealul Arsenalului. Un deal este un eveniment fericit intr-un oras (ca si un rau, de altfel). In Bucuresti nu mai este cazul, toata zona asta de care va vorbesc a fost rasa de pe fata pamantului. Acum e o intersectie inconjurata de blocuri sinistre. Porcarie!

Astfel de zone sunt copiii monstruosi ai boierului, cei ce apar (hidrocefali, cu doua capete etc), tanjind un pic de interactiune sociala (prietenie!), pe langa gardurile domeniului. Nu este vina lor, dar animalul din noi se sperie si refuza orice e anormal (hm, statistic frecvent). Din fericire, peste acest reflex atavic reusim sa trecem din ce in ce mai frecvent, ca indivizi si ca societate. Din nefericire, cand vine vorba de gestionarea relatiei noastre cu mediul, majoritatea covarsitoare si-a pierdut / uitat reflexele de aparare fata de dis-armonie. Pentru ca omul actioneaza asupra mediului si apoi mediul actioneaza asupra omului. Iar mediul fizic are o importanta foarte mare in alcatuirea reflexiei personale a mediului inconjurator (parca 90% din informatiile pe care le procesam sunt vizuale, nu?).

Blocurile care zac acum in Uranus si in zona nu merita indurare, ele strica vietile multor oameni care le vad zi de zi. Nu merita "infrumusetari", nu merita interventii minore de ameliorare a spatiului public (care nu exista ca atare, are doar atribute functionale). Le-as darama si as face case mici si placute pentru toti ce locuiesc acolo. O arhitecta desteapta a demonstrat mai demult ca terenul este ocupat cu aproximativ aceeasi eficienta cu blocuri de locuinte de 10 etaje sau cu LOW RISE HIGH DENSITY. Asa ca fizic se poate. Juridic si operational este foarte complicat - nu imposibil. Dar nimeni nu se va ocupa de asta vreodata - during my lifetime. Pentru ca problema care se cere rezolvata in zona tine de identitate si imagine. Lucruri care - pe buna dreptate - se afla la fundul sacului cu probleme ale orasului. In plus, cred ca nu ar trebui facut nimic acolo pana cand zona nu va cadea total, imobiliar vorbind. Pentru ca asta ar insemna ca piata si-a insusit informatia ca zona 'sucks'. In acel moment, blocurile se vor cumpara pe nimic, vor fi daramate si se va construi ceva mai frumos. Asta se va intampla in anul 2200, daca lucrurile merg in ritmul actual. Si nu e nici o picatura de sarcasm aici.

Cu toate astea, eu cred ca te poti imbolnavi daca stai intr-un loc urat. Te poti vindeca doar cu doze serioase de oras frumos, ca la Icoanei si pe Dacia, langa Cismigiu, in Cotroceni, la sosea etc.

meta

Prin blogurile pe care le citesc din cand in cand s-a raspandit revenirea dupa o oarece pauza, cu promisiuni pentru viitor (Oaie, Innoza) sau anunturi de prelungire a pauzei (Oana Dobre, Cakeinmyear, j.e.g.).
In acest frumos buchet ma inscriu si eu, care sunt plecata (de langa blog) cu treaba. [Imi] promiteam, cand am facut blogul, ca va fi plicticos doar pana cand ma apuc sa fac ceva interesant. Acum fac trei sau chiar patru lucruri deodata (businesswise), toate interesante, si nu mai am timp de povestit pe blog. Oricum, va asigur ca imi scriu posturi in minte in continuare, mai ales cand calatoresc prin Bucuresti. Dar asta ma ajuta pe mine, nu blogul.
Vreau sa povestesc ce fac. Si am sa incep de saptamana care vine. A bientot!

poezii

Lucretia face poezii. Aseara a inceput-o pe a doua. Intrucat stie doar putine cuvinte, importante sunt ritmul si masura. Rima nu o preocupa in momentul de fata.

Prima poezie (veche deja de o luna - doua):

mama-mama
tata-tata
[Lucretia]-[Lucretia]

mama-mama
tata-tata
[Lucretia]-[Lucretia]


A doua poezie (de aseara):
lala-mama
lala-tata
lala-[dana]
lala-buni
lala-[vali]
lala-[Lucretia]

later edit:
A mai facut o poezie, cu: pipi-mama, pipi-[Lucretia], pipi-tata etc. Hm.

Understand How Philip Stark Works

Film de la TED Talks.
Plin de sarm, cere atentie incordata pentru a-l urmari, mai ales datorita accentului special...
Philip Stark spune ca prin modul sau de a lucra incearca sa isi justifice existenta. Urmariti-l explicand cum abordeaza un produs - incepe povestea de la supa primordiala si, in ciuda acestui fapt, dureaza doar 17 minute.

Legendary designer Philippe Starck -- with no pretty slides behind him -- spends 17 minutes reaching for the very roots of the question "Why design?" Along the way he drops brilliant insights into the human condition; listen carefully for one perfectly crystallized motto for all of us, genius or not. Yet all this deep thought, he cheerfully admits, is to aid in the design of a better toothbrush. (Recorded March 2007 in Monterey, California.)

de referinta

Cele mai bune doua articole pe care le-am citit in ultima vreme:

35 Designers x 5 Questions publicat in Smashing magazine. Cei mai buni designeri dau sugestii, scurt si la obiect. Articolul se refera la web-design, dar este interesant in mare masura pentru orice fel de design grafic. Iata intrebarile puse de Smashing Mag:

* 1 aspect of design you give the highest priority to.
* 1 most useful CSS-technique you use very often.
* 1 font you use in your projects very often.
* 1 design-related book you highly recommend to read.
* 1 design magazine you read on a daily/weekly basis (online or offline).

si

Whitespace de Mark Boulton. Am avut intotdeauna intuitia acestui lucru. Imi place cand gasesc confirmari.

Virus - UAUIM

Arhitectura este un craft. Un mestesug. Nu este o arta, nici o stiinta. Sau, mai bine, orice arhitect trebuie sa stapaneasca perfect mestesugul, iar cei [putini] care sunt pe deasupra artisti si/sau oameni de stiinta sunt cei cu adevarat talentati, responsabili cu progresul meseriei si al lumii in general. Arhitectura poate fi practicata ca vocatie sau ca job. Ambele variante sunt perfect onorabile, e doar o chestiune de alegere personala.

Arhitectura ca mestesug - baza pentru toti talentatii si netalentatii - trebuie deprinsa ca atare. Mestesugul 'se fura' de la mari maestrii. Daca nu ai atat noroc, mestesugul se poate invata si intr-o scoala. Ca sa nu isi piarda timpul si renumele, unele scoli de elita nu te vor accepta daca nu esti talentat (si harnic, istet, indemanatic, etc). Altele, mai normale, testeaza doar daca esti harnic, istet, indemanatic etc si te invata cum sa-ti dezvolti abilitatile in sensul cerut de meserie. Scolile te ajuta sa cunosti ce s-a facut pana acum si iti creeaza posibilitatea de a-ti gasi modele. Scolile te invata cum sa muncesti ca arhitect.

Facultatea de arhitectura din Bucuresti este proasta. Procesul de invatamant este aproape fara logica, mai mult de jumatate dintre profesori (si in special cei de la disciplinele de proiect, care conteaza enorm) sunt incoerenti si inculti, fara nici o intelegere a ceea ce presupune a fi profesor. Asteptarile scolii de la un absolvent meritoriu nu sunt cuantificate, nivelul de calificare al acestuia nu este definit. Din ea ies si [viitori] arhitecti buni, dar care sunt asa pentru ca sunt niste persoane exceptionale, inzestrate pentru asta. Ei nu sunt in mod necesar recunoscuti astfel de catre scoala.

Eu nu sunt arhitect de la natura. Dupa 6 ani de scoala de arhitectura, absolvita cu note mari, laude si aprecieri, m-am lamurit ca as fi putut fi un bun arhitect daca as fi avut o educatie potrivita. Nu am sa definesc aici ce inteleg eu prin "arhitect bun", poate altadata.
Cred ca 85% din ce am invatat in facultate sunt invatate pe cont prorpiu si - cele mai multe - de la prietenii si colegii mei, facand lucruri impreuna. Restul de 15 procente se datoreaza in general unor vorbe "scapate" in discutii pe proiecte de catre profesorii mai buni. Profesorii prosti doar m-au enervat - raspundeau "istet" la intrebari legitime si nu erau in stare sa tina prelegeri cu cap si coada.
Ceea ce iti ofera scoala - din greseala, nu programatic - este timp pentru a investiga, a citi, a exersa, a reflecta. Din pacate ofera ghidare doar intr-o foarte mica masura. Iar in ultima vreme vad ca reuseste sa aglomereze birocratic si inutil fiecare moment al studentului - care rasufla usurat si re-cade in rutina din liceu, in care trimite inapoi ca disperatul mingiile servite haotic, din toate partile, de profesori de toate disciplinele.

Speranta exista: Exista in UAUIM profesori buni. Putini. Exista cercetatori pasionati si profesionisti. Putini. Exista cativa arhitecti buni. Exista sansa sa ii intalnesti in cei 6 ani de facultate.

Dar speranta este pe moarte: acesti oamenii buni - arhitecti, cercetatori, profesori - nu au dorinta de a schimba lumea, sistemul, scoala. Asta este.

Am cunoscut ulterior scoala si din interior. Este trista si aroganta. Este in denial. Se va prabusi.

Eu nu recomand nimanui Universitatea de Arhitectura si Urbanism Ion Mincu din Bucuresti. Mergeti va faceti arhitecti la AA, la Columbia, la Cornell sau la Pratt, la Barcelona sau la Bartlett.

1/4 Europe

create your personalized map of europe


According to World66 I've been to 25% of the European countries. If I keep up the good work, by the time I'm 120 years old I've been through all Europe. And there are still so many countries left in the world!

despre nimic important

Lucretia a vazut intr-o carte un desen cu planeta Saturn si s-a bucurat spunand ca este un OU. Ei ii place foarte mult sa manance oua, primeste de doua ori pe saptamana, la micul dejun.
E bine ca mananaca de toate. Cel mai mult ii place budinca (de diverse: gris, fusili, cozonac), iaurtul, laptele, mere, pere, portocale. Legume si carnita nu cere niciodata, insa le infuleca in doi timpi la masa de pranz.
La primavara am sa incep sa-i fac salate din rosii, ardei, salata, spanac etc. Probabil daca le-am creste noi am fi linistiti, senini si mult mai sanatosi. It will never happen.

Am vazut aseara o emisiune despre o ferma ecologica si traditionala din Toscana. Este unul dintre lucrurile pe care imi imaginez ca le-am putea face si noi (adica familia mea) daca am vrea. Dar stiu ca un lucru ca asta n-o sa vrem niciodata. Desi ar fi frumos sa facem branza de capra, sa crestem lanuri intregi de ierburi aromate, sa facem carnati si sunci. Dar imi amintesc din nou ca la tara eu nu pot intra in grajd din cauza mirosului, desi este un grajd pe care unchiul meu il tine foarte curat. Caprele miros urat... Aveam in scoala generala o colega care isi dorea sa aiba o oaie, pe care sa o tina in camera ei si pe care sa o spele cu sampon ca sa miroasa frumos.

morti diversi

A murit Heath Ledger. Si a murit si un vecin de-al meu de palier, un om batran care de cativa ani statea numai in casa si probabil in pat.
Pentru aceasta a doua ocazie va deranjez.
Omul a murit luni. Cand am ajuns acasa, pe palier era un steag cu icoana Sf. Pantelimon (oare din cauza cartierului?) pictata pe el si un stativ din acela inalt, ca la biserica, cu lumanari arzand. Cum sotia lui ne mai ajuta cu plata luminii, deci ne cunoastem, m-am dus sa zic si eu doua vorbe. In plus, am telefonat lui Ovidiu sa aduca extintorul din masina acasa, ca nu-mi venea sa le zic oamenilor ca putem sa luam foc cu totii. Despre faptul ca am innoptat cu mortul alaturi nu am avut nici un sentiment, ca mie mi-e frica de filmele de groaza, nu de mortii adevarati si, in plus, morti de tot. Asa. Ieri cand am ajuns acasa lumanarile erau si mai multe si aparuse prima coroana. Pe la 7 seara a inceput distractia. Vocile a 5-6 barbati care au discutat - pana pe la ora 12 noaptea - mai intai incetisor, apoi mai tare si la urma hahait (pe cuvant, se distrau) despre fotbal, masini si home improvements (Bricostore et comp) - lucruri pe care le-am auzit in ciuda eforturilor mele de a nu le auzi. Probabil femeile stateau doar in apartament sau nu vorbeau. Fumau si incepuse sa miroasa si la mine-n casa. Asta e, o data moare omul, nu era sa-i prigonesc pe cei ce-l privegheau (desi mai mult imi pazeau mie usa). Cand a venit Ovidiu acasa mi-a zis ca aveau bancute, comozi. Azi dimineata am trecut pana la lift printre coroane (am numarat vreo 7) si am remarcat ca mesajele (regrete, nelu si boby) erau scrise cu markerul, urat. Problema este ca bona copilei este deranjata de acest peisaj si nu vor iesi afara azi. Maine nici nu se va mai stii ca s-a intamplat ceva.
Concluzia este despre mine. Adica sper sa ma ingroape repede si fara mari ceremonii, nicio coroana cu flori de plastic si regrete scrise cu markerul; si cine vrea sa dea o petrecere dupa aia.

Nice Building! Then What?

Film!
Azi cu Frank Gehry - un arhitect pe care am inceput sa il apreciez abia dupa ce i-am vizitat cladirile. Aici, batranel, povesteste despre evolutia sa ca arhitect ("I don't have my own plane yet"). Deci postul este pentru Adi, Claudia, Lucian, Ovidiu si Patrick (in ordine alfabetica :)).

Frank Gehry wanted to be a scientist when he grew up. But after blowing up a part of his house, at age 14, he decided against it. He's gone on to create some mindblowing buildings, including the Guggenheim at Bilbao and LA's Walt Disney Concert Hall. This wildly entertaining conversation with Richard Saul Wurman (then host of TED) touches on many topics, including the power of failure, the importance of collaboration, and the need for architects to bring personal expression to the table.

shiny shoes

Mi-ar placea sa am mereu pantofii (cizmele, ghetele, etc) curati, stralucitori, indiferent de vremea noroioasa de afara. Deocamdata nu depun nici un efort in acest sens, pentru ca am gasit urmatoarele trei posibilitati pentru ca acest lucru sa se intample:
1. sa locuiesc intr-un oras most civilised
2. sa imi sterg pantofii la fiecare 5 minute cand merg pe strada si/sau in momentele in care ma sui in troleibuz, ma dau jos din troleibuz, intru intr-un magazin, intru in casa, ies din casa, ajung la birou, etc.
3. sa-mi iau masina si sa parchez intotdeauna la maxim 10m de intrarea inimobilelel in care am treaba

Cum nici una dintre variante nu se va intampla prea curand (nici nu ma mut din Bucuresti si nici nu pot inlocui fumatul cu lustruitul pantofilor, fiindca nu fumez, iar masina nu imi iau) ma veti intalni mergand numai cu pantofii innoroiti sau prafuiti in marea majoritate a timpului. Dar voi regreta asta every second.

1la0

|RO|
Stimat semnatar, zonele verzi din Reghin sunt salvate!
Primăria Reghin a decis: Păşunea de sub Pădurea Rotundă va rămane Loc pentru Agrement şi Sport. Pădurea Maghiarreghin va ramâne în extravilan, deci neconstruibilă!
Semnătura dumneavoastră le-a salvat!


|EN|
Dear subscriber, the green areas of Reghin are saved!
The meadow by the forrest 'Padurea Rotunda' will maintain its status of 'Green area for recreation and sports'. Any construction plans of Maghiarreghin forest were abandoned!
Thanks to your signature!


cele mai bune urări/ best wishes,
Klaus Birthler

Reener Ländchen- asociaţia culturală
www.reenerlaendchen.ro

perfect strangers

Perfect strangers are those that write postcards. The rest are not as perfect.
My first postcrossing postcard arrived today. Yupii. Coming from Seija, in Finland. Written on January 5th. There is what it says:

Hello Miruna
This castle is in the nearest town of me (Hameenlinna). It's almost in the centre of the town at a lake. It's renovated and open for visitors.
I live in countryside and I like to live here. But I work in Hameenlinna at a hospital.
Best wishes,
Seija

Thank you, Seija!
From your writting I woud guess you are a calm and happy person.

I'll update this post with scans of the castle postcard and the stamp in a few days.

Will the Real Ernst Bettler Please Stand Up?

Ne construim singuri eroii personali - si de multe ori e cel mai bine ca pe unii dintre ei sa nu-i intalnim niciodata. Pentru ca eroul din mintea noastra este adevarata inspiratie - iar el, eroul din minte, poate fi trist si neproductiv alterat de persoana reala. Este in mod sigur deprimant sa te intalnesti cu Clark Kent cand ti-ai dori sa zbori cu Superman. Asa ca e si mai bine cand eroul nu exista cu adevarat.
Cititi in articolul de mai jos despre eroi inventati si acceptati din nevoia de confirmari despre cat de buni si revolutionari suntem. Si mai cititi despre cat de mare amploare poate lua o farsa frumos facuta in lipsa unei cercetari serioase asupra surselor (scortoase, nesuferite, lipsite de exuberanta si creativitate, dar cat de utila pentru propria credibilitate).

Cititi in articolul lui Michael Bierut povestea uimitoare a lui Ernst Bettler, unul dintre "founding fathers of the 'culture-jamming' form of protest".

Pe scurt, povestea lui Ernst Bettler este urmatoarea: graphic designer, angajat spre sfarsitul anilor '50 pentru campania publicitara aniversara a unei companii de medicamente, el foloseste afisele (aparent inofensive, foarte corecte grafic pentru timpul respectiv) campaniei pentru a isca un scandal monstru ce duce, in 6 saptamani, la falimentul firmei. Afisate impreuna, cele 4 postere concepute de Bettler sugerau cuvantul NAZI, aluzie la experimentele pe prizonierii din lagarele naziste pe care compania le sustinuse. Povestea devine un exemplu clasic, inclus in publicatii Phaidon si in discutat la evenimente internationale dedicate designului grafic. Pana cand o persoana atenta cerceteaza nitel si descopera ca Bettler, compania de medicamente si medicamentul la care se facea reclama in singurul afis publicat NU EXISTA.
Acum ma intreb: daca chiar povestea despre povestea lui Ernst Bettler este o inventie? Este foarte posibil, nu?

TED Talks

Este al doilea - al treilea filmulet TED pe care il vad. Prezentarile sunt foarte bune, oamenii sunt foarte interesanti si lucrurile pe care le spun sunt destepte. Asa ca m-am hotarat sa trec prin toata arhiva TED (stands for Technology, Entertainment, Design) si sa vad, ordonat, un film pe saptamana.

Richard St.John este un om de succes care vorbeste despre ingredientele succesului.

Why do people succeed? Because they're smart? Or lucky? How about: Neither. Richard St. John compacts more than a decade of research into an unmissable 3-minute slideshow on the real secrets of success. (Hint: Passion, persistence, and pushy mothers help.) Inspired by a chance encounter with a high school student who asked him how to become a success, St. John interviewed more than 500 successful people, then distilled what they told him into eight simple principles.

la padure

Reghin si-a facut un nou Plan Urbanistic General(PUG). Pentru ca planul sa intre in vigoare, legea obliga consultarea publicului. Moment prielnic pentru toata lumea - inclusiv societatea civila - sa studieze propunerile si sa isi exprime parerile. Asociatia culturala "Reener Länddchen" anunta o serie de probleme grave pe care noul plan doreste sa le legitimeze. Pe site-ul asociatiei puteti citi argumentele lor, precum si reactia serviciului Urbanism din Ministerul Dezvoltarii, Lucrarilor Publice si Locuintei (care trebuie sa avizeze planul pentru ca acesta sa fie valabil). Iata invitatia asociatiei Reener Länddchen de a semna petitia pentru Reghin:

Dragi prieteni,
Primăria Reghin vrea să introducă prin PUG suprafeţe de pădure în intravilan, şi să so declare teren pentru locuinţe. De asemenea vrea să construiască păşunea de agrement şi sport, de sub Pădurea Rotundă (cea pe care se află stejarul secular din enciclopedia Britanica).
"Reener Länddchen", asociaţia culturală, a depus un comentariu la Primăria Reghin prin care pledează pentru neconstruirea zonelor verzi.

Semnaţi petiţia pentru ca marţi, 15 ianuarie 2008, la dezbaterea publică, să se decidă păstrarea zonelor verzi!

Cu mulţumiri,
pentru un Reghin durabil,
Klaus Birthler

In multe orase din Romania se intampla incalcari grave ale interesului comunitatii locale, pe termen lung si cu toate documentele legale in ordine, in schimbul unor afaceri consistente si rapide ale autoritatilor locale si apropiatilor acestora. Subsidiaritatea si autonomia locala sunt usor de deturnat in folosul personal al unui grup restrans cu acces la putere, in lipsa unei voci articulate a comunitatii locale. Iar asta se intampla mai ales in Ro pentru ca structurile publice ale societatii noastre s-au creat mizand pe importarea unora verificate deja, in speranta ca ele isi vor crea continutul. Inca nu am ajuns acolo, dar initiative precum cea in sprijinul Reghinului imi dau speranta ca in privinta "formelor fara fond" nu Maiorescu a avut dreptate. Cred ca observarea fenomenului (din interiorul societatii romanesti) este interesanta la nivel personal doar in masura in care parcursul ni se pare incitant si ne gasim un rol in proces. Altfel, intrbarea "Dar se va intampla saltul in timpul vietilor noastre?" ne poate incuraja sa ne facem bagajele si sa plecam repede.

Joburi

Am un anume fel de a ma atasa emotional de subiectul la care lucrez. Iar asta devine ori un ajutor extraordinar, catalizatorul perfect, ori o piedica teribila. Sunt subiecte pe care le indragesc, care ma prind si in care "sap" cu placere, in care lucrurile se leaga, oamenii cu care lucrez sunt draguti si inimosi. Dar sunt si subiecte blestemate, de care ajung sa ma apropii cu nervi si de care ma leg cu lanturi ca sa nu fug (pe net...) din cinci in cinci minute. Din fericire, mi-am construit in timp un nivel destul de bun de auto disciplina si duc la bun sfarsit tot ce am inceput. Dar nu cu la fel de mare drag...

Faptul ca, in general, subiectele mele sunt locuri, ma face sa dezvolt anumite antipatii aproape gratuite pentru locuri pe care nu le-am vizitat niciodata (dar despre care stiu j'de mii de lucruri). De exemplu, acum scriu despre Oradea. Si in ciuda pozelor frumoase, informatiilor suficient de interesante pe care le am, niste obraznici fuduli si pricinosi (care cred oare sincer ca Oradea e buricul pamantului?) ma impiedica sa includ Oradea pe lista 'must see' de anul asta. La Sibiu (lucram pentru ei prin 2003, 2004) totul a fost asa de frumos incat ma intorc mereu acolo cu bucurie.

Acum tocmai sunt fugita de la "Oradea" mea. Gata, ma intorc acum si voi lucra - promit - 90 de minute fara pauza.

Politici publice

Mai stiti ce frumos ningea acum cateva zile?
O stire recenta anunta faptul ca in Bucuresti au murit de frig in ultima luna aproape 100 de oameni. Inghetati. Erau homlesii mirositori de care ne impiedicam si cam atat. Asta imi aduce aminte de un studiu facut acum cativa ani de Institutul de Cercetare a Calitatii Vietii (studiu pe care nu il mai gasesc pe site-ul institutului) referitor la perceptia populatiei asupra saraciei extreme. Rezulta de acolo ca in multe orase ale tarii majoritatea populatiei considera ca NU exista homelessi in localitatea lor - situatie contrazisa de statisticile oficiale (despre care oricum putem presupune ca subestimeaza aceasta situatie, macar din motive de dificultate a inregistrarii).

Ca in multe alte situatii, daca problema nu este spicy / jucy pentru popor, ea nu trece in agenda publica, deci autoritatile mai amana putin rezolvarea. Ce vreau eu sa zic este ca putem spune pe buna dreptate (si asa se intampla mai peste tot in lume) ca autoritatile sunt oglinda poporului. Care popor este mult mai nesimtit decat mine, ceea ce ma face sa ma enervez.
Care ar fi un lucru concret in care mi-as putea consuma frustrarea si care poate sa si miste ceva? Cred ca pot sa caut vreo platforma - sau sa inventez una, daca printre cele existente nu gasesc una satisfacatoare - si sa voluntariez pentru o societate mai pe placul meu. Pot sa dau cu matura sau sa plantez copaci, dar pot sa si stau o ora seara la calculator dupa ce s-a culcat copila si sa ma fac utila. In concluzie, daca nu-mi place, trebuie sa fac ceva. Daca nu fac nimic (plata impozitelor nu se pune, am explicat mai sus mecanismul) pentru ca problemele importante pentru mine sa ajunga arzatoare pentru societate / administratie, nu trebuie nici sa ma vait prea tare ca sunt ailalti prosti.
Si restul de teorie il las pentru situatia in care ma apuc sa fac ceva, dar efectul intarzie sa apara.

PS - 9 ian: Dragos Dehelean scrie azi un articol in care vorbeste tot de politici publice. Pentru ca si el crede in institutii publice. Si ne adunam, fir de nisip cu fir de nisip cu fir de nisip cu fir de nisip...

Postcrossing update

A fost inregistrata azi prima vedere din cele trimise de mine. Sper ca harta vederilor mele sa arate din ce in ce mai bogata.
Iata si mesajul:
Best wishes from Switzerland and a happy 2008 :-)
Isabelle

rotund?

Buna dimineata.
Am descoperit doi oameni. Care sunt portughezi, calatoresc mult, acum locuiesc in Shanghai, sunt calmi si luminosi (cand scriu pe blog, cel putin), fac poze, au inventat si gestioneaza un proiect gratis si frumos (postcrossing, vezi postul anterior). In mod sigur mai fac si altceva in vietile lor, dar nu stiu ce. Blogul lui se cheama mental strings, iar al ei meia de leite. Adica cafea cu lapte. Asa ceri in Portugal, "jumatate lapte".
Si citind blogul ei mi-am amintit cum as vrea eu sa fiu. Si in ultima vreme, de cate ori imi amintesc, sunt foarte induiosata. Ma rog, sa trecem...

Anul 2008 e rotund, zice Ana. Rotofei si vesel in consecinta. Si asta mai inseamna ca vom ajunge de unde am plecat? Pentru ca sunt cam speriata din fire, acum ma sperii de anul nou. Dar daca ma gandesc ca e rotund poate-mi trece.