no subject in particular

'de ce' este cea mai grea intrebare, cu cel mai simplu raspuns: 'ca sa'ntrebe prostii'

vineri

vineri am patit ceva: m-am aflat in situatia in care nu am gasit nici un plan la indemana pentru daydreaming. Ma gandeam ce-as face daca mi-as permite o ora, jumatate de zi sau doua zile de "stat degeaba". Si nu mi-am gasit nici un carlig, nimic. Sa ma plimb prin Lisboa sa ma uit la rau si la Botero pe ploaie? Sa stau in pat o zi intreaga citind? Sa merg la muzeu? Sa ma dau cu masina pana la munte (eu doar uitandu-ma pe geam si alegand muzica, bineinteles)? Shopping? Sa merg sa mananc ceva bun intr-un loc frumos? Sa merg la piata sa mananc heringi? Sa ma intalnesc cu prietenii mei? Sa dorm?
Nimic. M-am cam nelinistit. Sfatul pe care l-am primit a fost sa incep prin a dormi, cu promisiunea ca imi voi recapata capacitatea de ma entuziasma odata odihnita.

Azi am fost foarte tentata sa pun mana pe un calendar si pe internet si sa planific alte excursii neverosimile, vacante care nu se vor intampla anul asta. Pesemne ca incepe deja sa-mi treaca, dar maine e luni, the end of all time-out things. Hopa sus, la razboi.

ninja

Singurul cuvant format din trei silabe pe care Lucretia il poate [kinda'] spune deocamdata este "papanasi". Ea zice pa-pa-pani. In rest numai cuvinte formate din cel mult doua silabe - sau cuvinte mai lungi pe care le porecleste, prescurteaza etc.
Eu sunt Muna, Ovidiu este Odu. Adina este Dadi. Calin este Căcă. Bebe este Tutru. Si asa mai departe...
Am fost ieri la prima petrecere de fetite (toate mai mari cu cel putin juma' de an), la ziua Zincăi. Lucretia s+a distrat foarte bine, a incasat o palma, a fost imbrancita de-a cazut in fund si aproape stransa de gat (stiti schema aia din filmele cu batai, in care unul este prins de la spate cu bratul agresorului trecut pe sub barbie si apoi ii este rupt gatul? - cam asa a fost). Oricum, toata lumea s-a distrat de minune, Lucretia mai vrea la petreceri cu fetite si poate data viitoare invata macar sa se fereasca.

un moment, va rog

Trei minute ca sa vedeti filmul. Si 1 ora in 29 martie, de la 8 seara.
Multumesc.

Bucuresti

Oamenii au inceput sa isi dea seama. Ma bucur, e bine.
http://cakeinmyear.nodomain.ro/pentru-bukale-cu-dragoste/
http://0aie.blogspot.com/2007/09/azi-se-implinesc-548-de-ani-de-la-prima.html
Cautati si trimiteti-mi, ma intereseaza.

Mie nu-mi place orasul Pitesti (cred ca ma repet, dar contextul o cere). In principal pentru ca nu are scara potrivita unui oras, este un sat peste care a fost fortat un centru comunist cu macdonalds. Curtea de Arges si Campulungul imi plac.
Oricum, eram acum multi ani cu treaba la Pitesti si intretineam o conversatie de pamplezir cu doua doamne cu coc. La "cum iti place la noi, la Pitesti?" am raspuns cu toata politetea de care ma simteam in stare la ora aia (muuulta, era cu ani in urma), spunand ca centrul e nou si aerisit, ca e placuta fantana din piata primariei. Iar cucoanele nici nu au clipit si mi-au spus ca Bucurestiul e groaznic, murdar si ca mereu le doare capul cand stau o zi cu treaba.
Da' nu mai veniti, frate, daca va pute. Stati voi linistiti unde va place, ca sa nu mai aveti motiv sa ne ponegriti orasul. Care nu se sinchiseste de voi, incetilor!

What's in a name?

Am trecut saptamana asta cu autobuzul (parca 386?) prin Piata Arsenalului. Si, remarcand lucrul asta, m-am intristat. Din cauza numelui asta frumos suprapus peste nimicul care se afla acolo in realitate. Nu este o piata, ci probabil acolo a fost o piata. Este acum o intersectie anonima, cu blocuri urate, cu magazine urate la parter si cu Mariott, care si el este urat, sa recunoastem. Iar "Arsenalului"... Pe langa faptul ca are o rezonanta pariziana minunata, duce cu gandul la dealul Arsenalului. Un deal este un eveniment fericit intr-un oras (ca si un rau, de altfel). In Bucuresti nu mai este cazul, toata zona asta de care va vorbesc a fost rasa de pe fata pamantului. Acum e o intersectie inconjurata de blocuri sinistre. Porcarie!

Astfel de zone sunt copiii monstruosi ai boierului, cei ce apar (hidrocefali, cu doua capete etc), tanjind un pic de interactiune sociala (prietenie!), pe langa gardurile domeniului. Nu este vina lor, dar animalul din noi se sperie si refuza orice e anormal (hm, statistic frecvent). Din fericire, peste acest reflex atavic reusim sa trecem din ce in ce mai frecvent, ca indivizi si ca societate. Din nefericire, cand vine vorba de gestionarea relatiei noastre cu mediul, majoritatea covarsitoare si-a pierdut / uitat reflexele de aparare fata de dis-armonie. Pentru ca omul actioneaza asupra mediului si apoi mediul actioneaza asupra omului. Iar mediul fizic are o importanta foarte mare in alcatuirea reflexiei personale a mediului inconjurator (parca 90% din informatiile pe care le procesam sunt vizuale, nu?).

Blocurile care zac acum in Uranus si in zona nu merita indurare, ele strica vietile multor oameni care le vad zi de zi. Nu merita "infrumusetari", nu merita interventii minore de ameliorare a spatiului public (care nu exista ca atare, are doar atribute functionale). Le-as darama si as face case mici si placute pentru toti ce locuiesc acolo. O arhitecta desteapta a demonstrat mai demult ca terenul este ocupat cu aproximativ aceeasi eficienta cu blocuri de locuinte de 10 etaje sau cu LOW RISE HIGH DENSITY. Asa ca fizic se poate. Juridic si operational este foarte complicat - nu imposibil. Dar nimeni nu se va ocupa de asta vreodata - during my lifetime. Pentru ca problema care se cere rezolvata in zona tine de identitate si imagine. Lucruri care - pe buna dreptate - se afla la fundul sacului cu probleme ale orasului. In plus, cred ca nu ar trebui facut nimic acolo pana cand zona nu va cadea total, imobiliar vorbind. Pentru ca asta ar insemna ca piata si-a insusit informatia ca zona 'sucks'. In acel moment, blocurile se vor cumpara pe nimic, vor fi daramate si se va construi ceva mai frumos. Asta se va intampla in anul 2200, daca lucrurile merg in ritmul actual. Si nu e nici o picatura de sarcasm aici.

Cu toate astea, eu cred ca te poti imbolnavi daca stai intr-un loc urat. Te poti vindeca doar cu doze serioase de oras frumos, ca la Icoanei si pe Dacia, langa Cismigiu, in Cotroceni, la sosea etc.

meta

Prin blogurile pe care le citesc din cand in cand s-a raspandit revenirea dupa o oarece pauza, cu promisiuni pentru viitor (Oaie, Innoza) sau anunturi de prelungire a pauzei (Oana Dobre, Cakeinmyear, j.e.g.).
In acest frumos buchet ma inscriu si eu, care sunt plecata (de langa blog) cu treaba. [Imi] promiteam, cand am facut blogul, ca va fi plicticos doar pana cand ma apuc sa fac ceva interesant. Acum fac trei sau chiar patru lucruri deodata (businesswise), toate interesante, si nu mai am timp de povestit pe blog. Oricum, va asigur ca imi scriu posturi in minte in continuare, mai ales cand calatoresc prin Bucuresti. Dar asta ma ajuta pe mine, nu blogul.
Vreau sa povestesc ce fac. Si am sa incep de saptamana care vine. A bientot!

poezii

Lucretia face poezii. Aseara a inceput-o pe a doua. Intrucat stie doar putine cuvinte, importante sunt ritmul si masura. Rima nu o preocupa in momentul de fata.

Prima poezie (veche deja de o luna - doua):

mama-mama
tata-tata
[Lucretia]-[Lucretia]

mama-mama
tata-tata
[Lucretia]-[Lucretia]


A doua poezie (de aseara):
lala-mama
lala-tata
lala-[dana]
lala-buni
lala-[vali]
lala-[Lucretia]

later edit:
A mai facut o poezie, cu: pipi-mama, pipi-[Lucretia], pipi-tata etc. Hm.

Understand How Philip Stark Works

Film de la TED Talks.
Plin de sarm, cere atentie incordata pentru a-l urmari, mai ales datorita accentului special...
Philip Stark spune ca prin modul sau de a lucra incearca sa isi justifice existenta. Urmariti-l explicand cum abordeaza un produs - incepe povestea de la supa primordiala si, in ciuda acestui fapt, dureaza doar 17 minute.

Legendary designer Philippe Starck -- with no pretty slides behind him -- spends 17 minutes reaching for the very roots of the question "Why design?" Along the way he drops brilliant insights into the human condition; listen carefully for one perfectly crystallized motto for all of us, genius or not. Yet all this deep thought, he cheerfully admits, is to aid in the design of a better toothbrush. (Recorded March 2007 in Monterey, California.)

de referinta

Cele mai bune doua articole pe care le-am citit in ultima vreme:

35 Designers x 5 Questions publicat in Smashing magazine. Cei mai buni designeri dau sugestii, scurt si la obiect. Articolul se refera la web-design, dar este interesant in mare masura pentru orice fel de design grafic. Iata intrebarile puse de Smashing Mag:

* 1 aspect of design you give the highest priority to.
* 1 most useful CSS-technique you use very often.
* 1 font you use in your projects very often.
* 1 design-related book you highly recommend to read.
* 1 design magazine you read on a daily/weekly basis (online or offline).

si

Whitespace de Mark Boulton. Am avut intotdeauna intuitia acestui lucru. Imi place cand gasesc confirmari.

Virus - UAUIM

Arhitectura este un craft. Un mestesug. Nu este o arta, nici o stiinta. Sau, mai bine, orice arhitect trebuie sa stapaneasca perfect mestesugul, iar cei [putini] care sunt pe deasupra artisti si/sau oameni de stiinta sunt cei cu adevarat talentati, responsabili cu progresul meseriei si al lumii in general. Arhitectura poate fi practicata ca vocatie sau ca job. Ambele variante sunt perfect onorabile, e doar o chestiune de alegere personala.

Arhitectura ca mestesug - baza pentru toti talentatii si netalentatii - trebuie deprinsa ca atare. Mestesugul 'se fura' de la mari maestrii. Daca nu ai atat noroc, mestesugul se poate invata si intr-o scoala. Ca sa nu isi piarda timpul si renumele, unele scoli de elita nu te vor accepta daca nu esti talentat (si harnic, istet, indemanatic, etc). Altele, mai normale, testeaza doar daca esti harnic, istet, indemanatic etc si te invata cum sa-ti dezvolti abilitatile in sensul cerut de meserie. Scolile te ajuta sa cunosti ce s-a facut pana acum si iti creeaza posibilitatea de a-ti gasi modele. Scolile te invata cum sa muncesti ca arhitect.

Facultatea de arhitectura din Bucuresti este proasta. Procesul de invatamant este aproape fara logica, mai mult de jumatate dintre profesori (si in special cei de la disciplinele de proiect, care conteaza enorm) sunt incoerenti si inculti, fara nici o intelegere a ceea ce presupune a fi profesor. Asteptarile scolii de la un absolvent meritoriu nu sunt cuantificate, nivelul de calificare al acestuia nu este definit. Din ea ies si [viitori] arhitecti buni, dar care sunt asa pentru ca sunt niste persoane exceptionale, inzestrate pentru asta. Ei nu sunt in mod necesar recunoscuti astfel de catre scoala.

Eu nu sunt arhitect de la natura. Dupa 6 ani de scoala de arhitectura, absolvita cu note mari, laude si aprecieri, m-am lamurit ca as fi putut fi un bun arhitect daca as fi avut o educatie potrivita. Nu am sa definesc aici ce inteleg eu prin "arhitect bun", poate altadata.
Cred ca 85% din ce am invatat in facultate sunt invatate pe cont prorpiu si - cele mai multe - de la prietenii si colegii mei, facand lucruri impreuna. Restul de 15 procente se datoreaza in general unor vorbe "scapate" in discutii pe proiecte de catre profesorii mai buni. Profesorii prosti doar m-au enervat - raspundeau "istet" la intrebari legitime si nu erau in stare sa tina prelegeri cu cap si coada.
Ceea ce iti ofera scoala - din greseala, nu programatic - este timp pentru a investiga, a citi, a exersa, a reflecta. Din pacate ofera ghidare doar intr-o foarte mica masura. Iar in ultima vreme vad ca reuseste sa aglomereze birocratic si inutil fiecare moment al studentului - care rasufla usurat si re-cade in rutina din liceu, in care trimite inapoi ca disperatul mingiile servite haotic, din toate partile, de profesori de toate disciplinele.

Speranta exista: Exista in UAUIM profesori buni. Putini. Exista cercetatori pasionati si profesionisti. Putini. Exista cativa arhitecti buni. Exista sansa sa ii intalnesti in cei 6 ani de facultate.

Dar speranta este pe moarte: acesti oamenii buni - arhitecti, cercetatori, profesori - nu au dorinta de a schimba lumea, sistemul, scoala. Asta este.

Am cunoscut ulterior scoala si din interior. Este trista si aroganta. Este in denial. Se va prabusi.

Eu nu recomand nimanui Universitatea de Arhitectura si Urbanism Ion Mincu din Bucuresti. Mergeti va faceti arhitecti la AA, la Columbia, la Cornell sau la Pratt, la Barcelona sau la Bartlett.

1/4 Europe

create your personalized map of europe


According to World66 I've been to 25% of the European countries. If I keep up the good work, by the time I'm 120 years old I've been through all Europe. And there are still so many countries left in the world!

despre nimic important

Lucretia a vazut intr-o carte un desen cu planeta Saturn si s-a bucurat spunand ca este un OU. Ei ii place foarte mult sa manance oua, primeste de doua ori pe saptamana, la micul dejun.
E bine ca mananaca de toate. Cel mai mult ii place budinca (de diverse: gris, fusili, cozonac), iaurtul, laptele, mere, pere, portocale. Legume si carnita nu cere niciodata, insa le infuleca in doi timpi la masa de pranz.
La primavara am sa incep sa-i fac salate din rosii, ardei, salata, spanac etc. Probabil daca le-am creste noi am fi linistiti, senini si mult mai sanatosi. It will never happen.

Am vazut aseara o emisiune despre o ferma ecologica si traditionala din Toscana. Este unul dintre lucrurile pe care imi imaginez ca le-am putea face si noi (adica familia mea) daca am vrea. Dar stiu ca un lucru ca asta n-o sa vrem niciodata. Desi ar fi frumos sa facem branza de capra, sa crestem lanuri intregi de ierburi aromate, sa facem carnati si sunci. Dar imi amintesc din nou ca la tara eu nu pot intra in grajd din cauza mirosului, desi este un grajd pe care unchiul meu il tine foarte curat. Caprele miros urat... Aveam in scoala generala o colega care isi dorea sa aiba o oaie, pe care sa o tina in camera ei si pe care sa o spele cu sampon ca sa miroasa frumos.

morti diversi

A murit Heath Ledger. Si a murit si un vecin de-al meu de palier, un om batran care de cativa ani statea numai in casa si probabil in pat.
Pentru aceasta a doua ocazie va deranjez.
Omul a murit luni. Cand am ajuns acasa, pe palier era un steag cu icoana Sf. Pantelimon (oare din cauza cartierului?) pictata pe el si un stativ din acela inalt, ca la biserica, cu lumanari arzand. Cum sotia lui ne mai ajuta cu plata luminii, deci ne cunoastem, m-am dus sa zic si eu doua vorbe. In plus, am telefonat lui Ovidiu sa aduca extintorul din masina acasa, ca nu-mi venea sa le zic oamenilor ca putem sa luam foc cu totii. Despre faptul ca am innoptat cu mortul alaturi nu am avut nici un sentiment, ca mie mi-e frica de filmele de groaza, nu de mortii adevarati si, in plus, morti de tot. Asa. Ieri cand am ajuns acasa lumanarile erau si mai multe si aparuse prima coroana. Pe la 7 seara a inceput distractia. Vocile a 5-6 barbati care au discutat - pana pe la ora 12 noaptea - mai intai incetisor, apoi mai tare si la urma hahait (pe cuvant, se distrau) despre fotbal, masini si home improvements (Bricostore et comp) - lucruri pe care le-am auzit in ciuda eforturilor mele de a nu le auzi. Probabil femeile stateau doar in apartament sau nu vorbeau. Fumau si incepuse sa miroasa si la mine-n casa. Asta e, o data moare omul, nu era sa-i prigonesc pe cei ce-l privegheau (desi mai mult imi pazeau mie usa). Cand a venit Ovidiu acasa mi-a zis ca aveau bancute, comozi. Azi dimineata am trecut pana la lift printre coroane (am numarat vreo 7) si am remarcat ca mesajele (regrete, nelu si boby) erau scrise cu markerul, urat. Problema este ca bona copilei este deranjata de acest peisaj si nu vor iesi afara azi. Maine nici nu se va mai stii ca s-a intamplat ceva.
Concluzia este despre mine. Adica sper sa ma ingroape repede si fara mari ceremonii, nicio coroana cu flori de plastic si regrete scrise cu markerul; si cine vrea sa dea o petrecere dupa aia.

Nice Building! Then What?

Film!
Azi cu Frank Gehry - un arhitect pe care am inceput sa il apreciez abia dupa ce i-am vizitat cladirile. Aici, batranel, povesteste despre evolutia sa ca arhitect ("I don't have my own plane yet"). Deci postul este pentru Adi, Claudia, Lucian, Ovidiu si Patrick (in ordine alfabetica :)).

Frank Gehry wanted to be a scientist when he grew up. But after blowing up a part of his house, at age 14, he decided against it. He's gone on to create some mindblowing buildings, including the Guggenheim at Bilbao and LA's Walt Disney Concert Hall. This wildly entertaining conversation with Richard Saul Wurman (then host of TED) touches on many topics, including the power of failure, the importance of collaboration, and the need for architects to bring personal expression to the table.