sfertopsihologie de blog

Citesc carti despre cum sa cresc copilul. Mai psihologice, mai practice, mai de bun simt, mai inovatoare, mai traditionaliste, mai moderniste, mai mici, mai mari, mai roz, mai dulcege, mai dragalase, mai enervante, mai imperative si apocaliptice, mai relaxate si laissezfaire-oase.
Nu am nici o concluzie, nu am gasit cartea care spune adevarul adevarat asa cum este el.
Dar din cand in cand mai dau peste cate-o chestie la care nu m-am gandit niciodata, never came up, ca sa zic asa. Ca de exemplu, ce citeam ieri intr-o carte scrisa de Ana Savin: copiii (citeste oamenii) nu isi pot controla sentimentele, ci numai actiunile. Prin urmare, este inevitabil sa fii, la un moment sau altul, prada unor sentimente pozitive sau negative, pe care nu le poti evita. Poti, in functie de experienta si - de ce nu - de sprijin, sa nu le transformi in actiuni rele.
Si atunci, nu putem spune cuiva sa nu-l urasca pe x, sa nu-l invidieze pe y etc. Il putem ajuta sa nu se lase coplesit de aceste stari si sa le canalizeze productiv, creativ, pozitiv in ultima instanta. Frumos, nu?
Si cum noi nu putem face asta cu noi, cateodata, cum sa-i putem sprijini pe copiii nostri? Ar trebui sa fim foarte buni si foarte destepti ca sa ne crestem cum trebuie copiii. Si nu suntem, nu tot timpul.