vineri, decembrie 28, 2007

heritage

Postcrossing este un site - un proiect, o comunitate, cum vreti - foarte placut. Si anume te inscrii si incepi sa trimiti si sa primesti vederi. Postcards. Da, vederi: de la mare, de la munte, etc. Catre si de la oameni pe care, evident, nu-i cunosti decat dupa profilul de circa 100 de cuvinte. Daca vrei sa trimiti - asa incepi - ti se ofera un nume si o adresa, plus un cod. Cand destinatarul inregistreaza codul vederii tale pe site iti este trecuta in catastif in dreptul tau.
Sunt contorizate performante de genul numar de vederi trimise si primite, numar de kilometri pe care le-au strabatut vederile de la si pana la tine. Pana acum am trimis una, mi-am mai luat adrese pentru inca 3. N-am primit nicio vedere inca (urata noua ortografie, btw), dar abia sunt inscrisa de o saptamana. Imi plac mult vederile, am cateva cutii de pantofi pline cu vederi pe care le-am adunat de prin lume si nu m-am indurat sa le arunc. Acum le pun la treaba!

Mi se pare proiectul perfect pentru un copil de 9 ani. Si totusi cei ale caror adrese le-am primit au varste intre 26 si 33 de ani. Oricum, ideea este ca m-am gandit ca Lucretia ar putea fi interesata sa se apuce de postcrossing la un moment dat si o sa-i dau contul meu: va fi copilul cu cele mai multe vederi trimise si primite. Ca un fel de mostenire, in loc de afacerea familiei, bijuteriile familiei etc...
Gasiti postcrossing aici.